Zulfie, Seviran şi Nelifer, trei doamne al căror nume sună încântător, precum cântecele tradiţionale ale tătarilor dobrogeni, trăiesc de o viaţă în localitatea Cobadin, judeţul Constanţa.
Faptul că sunt de etnie tătară este doar o chestiune de recensământ, o precizare privind identitatea, în rest au aceleaşi drepturi şi aceleaşi şanse de evoluţie în plan social şi spiritual ca toţi cetăţenii români din comună. Ceea ce le deosebeşte este povestea vieţii lor, al cărei numitor comun este succesul.
Zulfie Totay şi „Fetele din Cobadin“
Zulfie Seidali numără anul acesta 40 de ani de activitate în învăţământ. Cea mai mare parte a vieţii a fost educatoare la Cobadin şi aşa s-a „pricopsit“ cu preţuire şi respect pentru toată viaţa.
În momentul acesta este directoarea grădiniţei cu predare în limba turcă şi română din Constanţa. Face naveta între Cobadin şi Constanţa, unde este membră de vază în Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România. Pentru tătarii din Constanţa a făcut în primul rând o grădiniţă, un sediu nou, funcţional, printr-un proiect pe care l-a propus şi l-a coordonat personal. A înfiinţat şi o fundaţie „Insanlâk” (Omenia) prin care se ocupă, împreună cu femeile de la Uniune, de fapte caritabile.
La Cobadin a reuşit să înfiinţeze un muzeu etnografic, un unicat în România, pentru că este vorba despre o locuinţă tradiţională tătărască. Fosta casă a socrilor ei a fost renovată fără să-i modifice stilul, la fel şi fântâna din curte, cuptorul... Zulfie Seidali a deschis muzeul, l-a pus la dispoziţia comunei, a oamenilor. L-a intitulat „Zulfie Today“, iar traducerea are în româneşte rezonanţe tandre care definesc relaţia afectuoasă între cumnate.
Inaugurarea căsuţei muzeu a adus la Cobadin personalităţi şi specialişti care au apreciat valoarea demersului ei. Casa „Zulfie Today“ este acum un punct de reper în localitate, în tot judeţul şi mare le-a fost bucuria când au primit vizita unor tineri din Turcia, America, dar mai ales din România, care au studiat exponatele în vederea publicării unor lucrări despre identitatea tătarilor.
După ce a făcut muzeul, Zulfie Seidali a înfiinţat la Cobadin şi o filială a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani unde, împreună cu preşedinta filialei, a constituit un cor intitulat Fetele din Cobadin şi o formaţie de dansuri tătăreşti. Un dar nepreţuit pentru femeile de etnie tătară, care le înseninează viaţa.
Preafrumoasa Seviran şi visul ei împlinit
Seviran Molamet îşi începe ziua mulţumind lui Dumnezeu (Allah) pentru cât de bun a fost cu familia ei. Priveşte în jur şi se bucură că are o casă civilizată, confortabilă, în care fetiţele ei se simt bine, sunt în siguranţă.
Casa aceasta, ridicată cu trudă şi sacrificii de Seviran şi Aladin Molamet, este împlinirea unui vis la care frumoasa doamnă Molamet a îndrăznit să spere chiar din prima zi când a venit noră în casă la Cobadin. Locuiau toţi trei: Seviran, Aladin şi mama acestuia într-o bojdeucă, în două camere fără baie şi bucătărie. În casa aceea s-au născut şi fetiţele Nesrin şi Aibis, în curtea acelei căsuţe a început povestea de succes a familiei Molamet, în centrul căreia este fără îndoială Seviran.
În scurt timp, chioşcul a fost demolat, în locul lui au construit un magazin, au angajat o fată cu carte de muncă, pentru că Seviran pleca tot timpul în Turcia, Ungaria, Bulgaria să aducă lucruri de calitate... În permanenţă Seviran avea ceva de făcut: să vadă cum cresc fetele, ce nevoi au, să aibă grijă de mama soacră, de la care avea mare ajutor... Aducea marfă, vindea, mergea la câmp, îşi ajuta soţul... Este de neimaginat cum o femeie atât de tânără, fără experienţă în comerţ, deschidea atâtea uşi şi, mai ales, nu a înşelat niciodată pe nimeni!
A avut ambiţia să iasă din sărăcie, să ofere fetiţelor ei o viaţă mai bună, să le netezească drumul spre o altă zare. La capătul unei etape din viaţă în care a muncit neîncetat, în care nu şi-a permis niciun răsfăţ, nicio slăbiciune, Seviran şi soţul ei Aladin s-au mutat într-o casă nouă. Evenimentual a avut loc anul trecut. Dincolo de asta, îi aşteaptă iar zile şi nopţi de muncă şi griji, fiecare cu „afacerea“ lui, ea cu magazinul, el cu agricultura.
Nelifer, fiica iubită a sătenilor
Nelifer Iusein spune despre Cobadin că este şi va rămâne totul pentru ea. Curios este faptul că, deşi a avut o copilărie foarte grea, iar în tinereţe a muncit fără încetare, locul în care s-a născut este cea mai frumoasă amintire. Cei mai buni prieteni i-au fost şi au rămas românii, au trecut împreună peste greutăţi, au împărţit bucuriile. Aşa se explică de ce n-a plecat la oraş – pentru că ocazii au fost destule, sau de ce a preferat să se căsătorească, să îşi crească pruncii şi mai ales să aştepte momentul când nepoţii vor veni şi se vor juca în casa bunicilor. Nelifer a muncit la câmp, în zootehnie, la irigaţii... a născut gemeni, are doi băieţi, Elvin şi Elvir, are un soţ harnic, un tată bun pentru copii.
În 1992 au început o afacere: au deschis un chioşc chiar în casa lor. Au deschis mai târziu un bar, iar Nelifer s-a ocupat direct de afacerea familiei, pentru că soţul lucrează şi acum la stat. A avut bucuria să vadă că băieţii ei cresc frumos, sunt deştepţi şi vor să înveţe. Atunci le-a cumpărat un apartament la Constanţa, i-a dat la o şcoală bună. Curând au venit şi satisfacţiile: amândoi sunt acum ingineri, au rostul lor, sunt căsătoriţi, iar unul are şi un copil. Toate aceste realizări normale pentru mulţi dintre cei ce au pornit în viaţă cu o altă stare socială sunt pentru Nelifer mai mult decât şi-ar fi închipuit vreodată. Iar copii şi prietenii ştiu că sporul acestei case este Nelifer, fiică iubită a Cobadinului.
Rodica SIMIONESCU REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2009