Casa tradiţională „Zulfie Totay“
 
     La Cobadin,
Casa tradiţională „Zulfie Totay“ rescrie povestea obiceiurilor tătăreşti.
   Micul muzeu adăposteşte obiecte tradiţionale, specifice etniei tătare, vechi de sute de ani.
În zilele noastre, când modernismul e la mare căutare şi promovat în exces uneori, din păcate, tradiţiile îşi mai găsesc cu greu locul. Dacă treci însă pragul Casei tradiţionale „Zulfie Totay“ amenajată în gospodăria unei familii de tătari din Cobadin uiţi definitiv de tot ce înseamnă modă şi modernism şi te laşi purtat într-o lume mirifică, de poveştile de odinioară spuse cu răbdare de gazdă. De la intrare te întâmpină broderii, dantele şi mătăsuri cusute cu fir de aur şi argint, pernele fantesie, „kobete yastik“ şi „divan yastik“,

                                                        mai mult >>>

Tătăroaicele din Cobadin

     
         Zulfie, Seviran şi Nelifer, trei doamne al căror nume sună încântător, precum cântecele tradiţionale ale tătarilor dobrogeni, trăiesc de o viaţă în localitatea Cobadin, judeţul Constanţa.

Faptul că sunt de etnie tătară este doar o chestiune de recensământ, o precizare privind identitatea, în rest au aceleaşi drepturi şi aceleaşi şanse de evoluţie în plan social şi spiritual ca toţi cetăţenii români din comună. Ceea ce le deosebeşte este povestea vieţii lor, al cărei numitor comun este succesul.

                                                        mai mult >>>

Ţăranul român sună adunarea

Părăsim astăzi pretenţioasele galerii. Să mai aştepte! Facem, aşadar, o piruetă pe blacheu şi dăm la spate salatele de catharsis ori cataiful kalokagatheic din care ne infruptăm neobosiţi săptămână de săptămână. Ca să ne uităm in buletin, la cine suntem noi, la o adică. De fapt. Căci de drept, am uitat demult. Muzeul dedicat săteanului naţional* l-a descoperit pe acesta (adică pe ţăranul român!) in veşminte de sărbătoare şi alergând cât il ţineau bojocii de bucurie, peste relieful nostru fizic şi metafizic, peste arii din opere şi hip-haturi, peste văi şi pârloage, peste dealuri colineare şi câmpuri semantice, prin pădurile rămase in picioare şi ocolind, cât se poate, izbânzile dezvoltatorilor imobiliari. Toate, cu singurul scop al vieţii sale in acest moment: spre a sărbători faptul că, in sfârşit, a reuşit şi el să adune ceva. Să pună deoparte, in loc să risipească. Să tezaurizeze, in loc să arunce la trash.   

                                                                                                                                                  mai mult >>>

---